Biroul din livadă

Prima locație pe care v-o oferim este o livadă la 30 de minute de Sibiu.  Aparține unei pensiuni cochete, care ne va oferi și serviciile de catering.

Birourile vor fi instalate în livada din spatele pensiunii, unde există suficient spațiu astfel încât sa nu fiți deranjați de ceilalți participanți.

Aveți acces direct in livadă la curent pentru a vă încărca laptopul. În pensiune aveți acces la toalete.

 

Pentru internet vă veți folosi de telefonul mobil care va fi transformat în hot-spot. Birourile mai aproape de pensiune vor putea folosi și semnalul de la routerul pensiunii.

 

Veți avea acces la cafea și ceai permanent. La orele amiezii, gazdele noastre vor pregăti masa sub forma unui bufet. Veți putea veni sa serviți masa la terasa de la pensiune, sau vă puteți lua o farfurie cu bunătăți în livadă și să serviți masa direct sub copaci.

Program pentru copii

Puteți veni și cu copii sau partenera/partenerul. Lângă livadă sunt spații verzi unde putem organiza diferite jocuri. De asemenea, vom organiza o mică drumeție, de câteva ore, pentru ca dvs. să vă concentrați doar pe muncă.

girl, playing, soccer